Tânăra generaţie asigură viitorul verde al planetei
Cod activitate: PQ0Y61
Unitate scolara: Scoala Gimnaziala Gavanesti
Judetul: Olt
Protejarea planetei Pământ ar trebui să fie un deziderat comun al tuturor celor peste 7 miliarde de oameni, fie că vorbim de un locuitor al Americii, Oceaniei, Europei, Asiei sau Africii. Prezervarea zonelor verzi sau parcurilor şi ecologizarea apelor, aerului sau solului sunt câteva dintre obiectivele majore de la care nu trebuie să se abată niciun om de pe Planetă. Fiecare ar trebui să conştientizeze aceste mize foarte importante pentru viitorul omenirii. Din păcate, în ultimele decenii, omul a recurs la orice mijloace din dorinţa de a-şi asigura un trai îndestulat. În calea progresului, omul nu mai ţine cont de nimic, neglijând cu bună seamă natura. Puţini sunt cei care înţeleg că Planeta nu este exclusiv proprietatea lor şi că trebuie prezervată pentru a rezista şi pentru generaţiile viitoare. Protejarea naturii este un proiect de amploare care ar trebui să-i preocupe nu doar pe ecologişti, ci şi pe orice om obişnuit. Dar, mai mult decât oricine, un rol deosebit de important în această ecuaţie îl au dascălii, deoarece ei îi pot îndruma şi determina pe cei mici să conştientizeze această miză fundamentală pentru viitorul verde al unei planete curate. Astfel, copiii trebuie să conştientizeze înainte de toate efectele nocive pe care le are poluarea asupra mediului, iar cea mai bună metodă pentru a înţelege acest fenomen este puterea exemplului. Din acest motiv, am decis să-i implic pe copii într-un proiect ecologic de amploare. În acest fel am încercat să-i responsabilizez pe copii, deoarece astfel ei pot înţelege că protecţia mediului înconjurător reprezintă deopotrivă protecţia lor şi asigurarea unui viitor sănătos. Pentru acest proiect ecologic am ales Parcul Romanescu din Craiova, unul dintre cele mai mari parcuri naturale din Europa, vechi de mai bine de un secol. La inițiativa lui Nicolae Romanescu, primarul Craiovei la începutul secolului al XX-lea, parcul care îi poartă azi numele a fost proiectat de arhitectul francez Edouard Redont. Construcția efectivă a început în 1901, fiind finalizată doi ani mai târziu. Suprafața totală a acestei rezervaţii naturale este de 96 de hectare și cuprinde arbori, arbuşti, un lac ce se întinde pe 4 ha, un hipodrom pe 20 ha şi o grădină zoologică care datează din 1906. În acest parc am desfăşurat acţiuni de colectare a deşeurilor de pe spaţiul verde. Aceste deşeuri au fost strânse în saci menajeri, după care au fost sortate selectiv pentru a fi reciclate ulterior. În felul acesta copiii au înţeles cât de important este să păstreze curăţenia în natură şi, de asemenea, s-au familiarizat cu conceptul de reciclare selectivă, care, în ultima vreme, s-a răspândit din ce în ce mai mult în România, fiind promovat şi stimulat de Uniunea Europeană. Implicându-i pe copii într-un astfel de proiect, îi determini să conştientizeze ce înseamnă să lupte pentru o cauză nobilă.
Voteaza activitate Numar voturi: 12





