”COPIII, PRIETENII COPACILOR”
Cod activitate: 0B4YTL
Unitate scolara: scoala gimnaziala alexiu berinde
Judetul: Maramures
Mediul înconjurător, aşa cum ni se prezintă el astăzi este, în mare parte, o creaţie a omului, dar el poate influenţa la rândul său, evoluţia societăţii umane. Degradarea continuă a mediului înconjurător, care se petrece sub ochii noştri, este un element major al unei ,,crize de civilizaţie şi se datorează tocmai intervenţiei omului în natură. Pericolul fiind mare trebuie conştientizată necesitatea protecţiei sale, a ocrotirii vieţii în cele mai variate forme ale sale. Deoarece adulţii, din dorinţa de îmbogăţire rapidă, nu conştientizează distrugerea naturii prin tăierile masive ale copacilor, este necesară intervenţia tinerilor şi nu în ultimul rând a celor mici, pentru a aminti adulţilor că mediul este nu numai al lor ci şi al generaţiilor viitoare. Mediul natural fiind doar o parte din mediul înconjurător, dar cu influenţe directe şi indirecte asupra formării copilului, intervine atât în procesul dezvoltării sale fizice sănătoase, cât şi în formarea unui nivel cognitiv corespunzător. Protecţia mediului, depăşind cu mult graniţele educaţiei civice, comportamentale, atât în privinţa conceptului de sine cât şi în trăducerea de fapt a acţiunilor ce le poate acoperi, a reprezentat o preocupare de bază a noastră în educarea şi formarea tinerilor. Copiii acestei generaţii şi a generaţiilor viitoare vor fi adevăraţi benefeciari ai grijii tuturor faţă de mediu, dacă obiectivele protecţiei mediului vor fi atinse pe plan mondial la toate nivelurile. Până atunci la nivelul educaţiei preşcolare din România putem realiza activităţi ecologice, parteneriate, necesare dezvoltării capacităţilor şi deprinderilor de protejare şi înfrumuseţare a mediului. Aşadar educatorilor le revine sarcina de ai învăţa pe copii să înţeleagă şi să iubească natura, să-i pătrundă tainele şi să o protejeze, să urmărească formarea şi dezvoltarea conştiinţei ecologice a copiilor. Prof.înv.preșc. Chereji Gabriela ȘCOALA GIMNAZIALĂ ALEXIU BERINDE/GPN Nr. 1 SEINI, MARAMURES
Voteaza activitate Numar voturi: 9





