VOLUNTARIAT
Cod activitate: CXTFGM
Unitate scolara: Gimnaz. Grigore Moisil
Judetul: Galati
Proiectul : Dunele „Verzi” de Nisip de la Hanul Conachi Proiectul Dunele „Verzi” de nisip de la Hanul Conachi este un proiect de voluntariat care a fost inițiat de echipa verde alcătuita dintr-un număr de 18 elevi ai clasei a-VI-a D din cadrul Scolii Gimnaziale Grigore Moisil Galati coordonați de dirigintele clasei prof. Lefter Gabriela în scopul formării în răndul elevilor școlii a unei atitudini pozitive și active necesare pentru înțelegerea interacțiunii dintre om și mediul înconjurator, pentru dezvoltarea de activități conștiente și responsabile care au drept scop imbunătățirea calității mediului. Proiectul a demarat cu informarea echipei referitor la rezervațiile naturale și ariile protejate existente în judetul Galați, și astfel atenția echipei a fost captată de Situl de Interes Comunitar Dunele de Nisip de la Hanul Conachi ( SCI0072) , sit care a fost desemnat prin Ordinul Ministrului Mediului și Pădurilor nr.2387/2011 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanța comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România. Acest sit de interes comunitar “Dunele de nisip de la Hanu Conachi” din punct de vedere administrativ aparţine comunei Lieşti, judeţul Galaţi și este o rezervaţie de interes botanic în principal, suprafaţa totală a ariei protejate fiind de 217 hectare. Relieful din aria protejată se prezintă sub formă de dune, cu altitudini variabile, de origine fluviatilă şi eoliană. Rezervaţia Hanu Conachi este amplasată la contactul a două unităţi geomorfologice – câmpia Tecuciului cu câmpia Siretului inferior. Tipul de sol caracteristic ariei protejate Hanu Conachi este psamosolul. Psamosolurile sunt nisipuri aflate într-un stadiu incipient de solificare. Toate aceste informatii au trezit interesul echipei și dorința acestora de a contribui și ei la promovarea acestui sit de la Hanu Conachi cunoscut în rândul acestora mai mult pentru renumiții „mici” care se pot servi la han ( popasul turistic amplasat la marginea drumului national ) și prin pădurea de salcâm , dar în ultimul rând prin acestă arie protejată care de fapt reprezintă principala frumusețe a naturii din acestă zonă. Asfel în cadrul proiectului, în colaborare cu reprezentanții Direcției Silvice – Ocolul Silvic Hanu Conachi și cu sprijinul acestora în data de 29.03.2014 echipa verde însoțită și de dna înv. Prichici Vasilica a organizat activitatea de voluntariat - plantare puieți de stejar pufos. După însușirea instructajului aceștia au lucrat în echipe de câte 4/5 elevi , fiecare având rolul bine stabilit respectiv – săparea gropii ( 30cm x 30cm x 30cm) – fixarea puietului în centrul gropii – și îngroparea acestuia cu tasarea pământului în jurul lui - elevii plantând astfel 100 de puieți de stejar pufos în cadrul unei parcele de 0,8 hectare teren. După finalizarea activității de plantare echipa a vizitat situl “Dunele de nisip de la Hanu Conachi” și au putut admira concentrarea de elemente ale florei arenicole existente la acel moment nemaiîntâlnite în Moldova şi rară în restul ţării dar și pădurea de stejar cu păducel şi salcam care are un covor vegetal bine dezvoltat si pâlcurile de mesteacăn zona dunelor propriu-zisă fiind cu vegetaţie săracă cu elemente de floră arenicolă dar de o frumusete deosebită. Astfel au înțeles importanța protejării acestei arii naturale și faptul că pentru conservarea acesteia este nevoie de contribuția fiecăruia dintre noi. Echipa verde va populariza și mediatiza proiectul în școală și în comunitate prin realizarea unor materiale informative precum și prin postarea pe site-ul școlii a fotografiilor realizate cu ocazia vizitării Sitului de Interes Comunitar Dunele de Nisip de la Hanul Conachi ( SCI0072) dând astfel posibilitatea tuturor elevilor școlii să cunoască și să aprecieze frumusețea acestei arii protejate.
Voteaza activitate Numar voturi: 54





