Drumeție în pădurea Troianu
Cod activitate: XGT31W
Unitate scolara: SC.GIMN.DAN BERINDEI
Judetul: Teleorman
PǍDUREA TROIANU este o rezervaţie naturală din jud. Teleorman, cu o suprafață de 71 ha și declarată prin HG 2151/2004 - rezervaţie naturală pentru protejarea speciei de Paeonia peregrina var. romanica (bujor românesc). Arboretele sunt dominate de Quercus cerris (cer) în proporţie de 95% alături de care se mai întâlnesc: Quercus frainetto (gârniţa), Quercus pubescens şi Quercus pedunculiflora. Aceste arborete sunt încadrate de tipologia forestieră în cereto-gârniţete aparţi-nând pădurilor de silvostepă. Stratul ierbos cu o înălţime medie de 40-60 cm şi o acoperire de 40% este bine reprezentat de o serie de specii xero-mezofile, fiind caracteristic prin prezenţa expre-sivă a speciei Paeonia peregrina var. romanica (bujor românesc), specie vulnerabilă şi rară. Această prezenţă a speciei în vetre destul de extinse numai în arboretele naturale, lipsind din plantaţii, întăreşte faptul că este un element caracteristic pădurilor de silvostepă. Pe lângă această specie de bujor românesc se mai întâlnesc şi alte elemente de floră sălbatică pentru care este necesară luarea unor măsuri de conservare în cadrul ariei naturale protejate (Digitalis lanata, Adonis vernalis, Salvia aethiopis, etc.). În rezervaţia naturală Pădurea Troianu, păşunatul a fost interzis, nu s-au produs tăieri ilegale de arbori care să afecteze flora şi fauna sălbatică, dăunătorii forestieri existenţi fiind monitorizaţi în permanenţă de către silvicultori, de asemenea nu au fost produse incendii. Proiectul ecologic al Şcolii gimnaziale "Dan Berindei" din Roșiorii de Vede s-a desfășurat la cls.V-VIII, cu ocazia „Lunii Pădurii” (15 martie-15 aprilie) și a presupus desfăşurarea următoare-lor activităţi: 1. Promovarea rezervaţiilor naturale din arealul jud. Teleorman în cadrul orelor de geografie; 2. Alcătuirea „Echipei verzi”, cu elevii care au dorit să participe la acest proiect. 3. Drumeție în pădurea Troianu, cu elevii „Echipei verzi”, în săptămâna dedicată activităților extra-școlare; 4. Expoziţie de colaje și desene, cu materiale cu-lese de elevi din pădure -semințe, frunze,etc. 5. Promovarea rezervaţiei naturale și a activită-ților desfășurate în cadrul proiectului, pe site-ul școlii. Participând la acest proiect, elevii şi-au format deprinderi de ecologişti, de respect faţă de mediul din orizontul local, dar în același timp ei au făcut cunoscut un obiectiv turistic natural, situat în apropierea orașului natal.
Voteaza activitate Numar voturi: 7





