În căutarea Raiului-Rezervaţii naturale din Nordul Gorjului
Cod activitate: 0W7BXC
Unitate scolara: Colegiul Tehnic "General Gheorghe Magheru"
Judetul: Gorj
“Echipa verde” a Colegiului Tehnic “General Gheorghe Magheru” Tg-Jiu este formata din 25 de elevi , clasele 9-12 , Calificarea - tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului. Activităţile in domeniul protecţiei mediului constitue o prioritate a acestui grup de tineri inimoşi. Proiectul verde pentru anul şcolar 2013-2014 a fost gîndit pentru promovarea unor arii protejate din judeţul Gorj , precum şi conştientizarea comunităţii locale şi nu numai ,ca o arie protejată este un bun de preţ cu care trebuie sa ne mîndrim si să-l îngrijim. In « Echipa verde » s-au constituit 5 grupuri de documentare, au citit şi s-au informat despre arii protejate , rezervaţii naturale din nordul judeţului Gorj ; informaţiile obtinute de elevi s-au constituit in broşura IN CAUTAREA RAIULUI- REZERVATII NATURALE DIN NORDUL JUDETULUI GORJ , realizată de coordonatorul de proiect Pătrăşcoiu Simona .Aceasta a fost prezentată elevilor din şcoala de catre echipa de proiect, promovată pe site-ul şcolii şi in revista liceului « Cuget liber », zece exemplare au fost donate bibliotecii naţionale iar restul donate bibliotecii liceului. Broşura va constitui instrument de lucru pentru Cercul de protecţia mediului din şcoală dar şi pentru un proiect Comenius multilateral ce se derulează in perioada 2013-2015 Zonele protejate, Cheile Sohodolului, Peştera Polovragi, Băile Sacelu au fost vizitate de catre elvii echipei , care au fost incîntati de frumuseţile peisajelor , de unicitatea lor, dar spre marea lor dezamăgire au constatat că « factorul antropic » -adică omul, a lăsat urme ale prezenţei lui in natură : ambalaje din carton si plastic, si alte deşeuri care vin ca o umbră peste frumuseţea naturii. Atunci au decis că în perioada « Şcoala altfel », să organizeze la nivel de liceu o acţiune de ecologizare a unei zone din rezervaţia naturală. Prin urmare, 45 de elevi « inarmaţi » cu saci si mănusi , purtînd insemnele liceului au ecologizat miercuri 9.04.2014 Cheile Sohodolului. « Echipa verde » a plecat in vacanţă cu conştiinţa unui lucru bine făcut, a unei fapte de conştiinţă civică şi cu speranţa că vor cîştiga Concursul ŞCOLI PENTRU UN VIITOR VERDE.
Voteaza activitate Numar voturi: 29





