Zona carstică - Cheile Dâmbovița - Dâmbovicioara - Brusturet - Peștera Dâmbovicioara
Cod activitate: B6NZPX
Unitate scolara: Colegiul Tehnic
Judetul: Arges
Zona carstică - Cheile Dâmbovița - Dâmbovicioara - Brusturet - Peștera Dâmbovicioara Cheile Dâmbovicioarei sunt o componentă însemnată a celui mai mare complex de chei din ţară (cel axat pe Dâmboviţa şi afluenţii săi), care însumează peste 20 de chei, cu o lungime totală de peste 30 km. Adâncirea pârâului Dâmbovicioara în calcarele jurasice ale Pietrei Craiului a generat un sector de chei lung de peste 8 km, cu aspectul unui veritabil canion, tăiat în stiva de roci a podurilor calcaroase din partea terminală a masivului. Cheile sunt de origine epigenetică, întrucât râul s-a adâncit iniţial în formaţiuni sedimentare mai puţin dure (gresii, conglomerate), iar când a ajuns la nivelul calcarelor şi-a continuat eroziunea, generând respectivele sectoare înguste ale văilor. Cheile propriu-zise ale Dâmbovicioarei, săpate pe o lungime de aproximativ 2 km în podul calcaros dintre depresiunile Dâmbovicioara şi Podul Dâmboviţei, se remarcă printr-un aspect monumental, datorită pereţilor verticali sau chiar aplecaţi peste albie, cu înălţimi ce depăşesc în unele locuri 200 m. Pe suprafaţa pereţilor se poate observa stratificaţia calcarelor jurasice cenuşii-albe-lucioase, dispuse în bancuri groase, la partea inferioară, şi calcarele albe (cretice inferioare), în plăci, de la partea superioară. Modelarea acestui tip de roci a generat în cadrul cheilor un relief calcaros de suprafaţă, reprezentat prin turnuri, stânci ascuţite, pereţi verticali, în multe locuri surplombaţi, completat de un relief carstic subteran, reprezentat în principal din peşteri. Astfel, în bazinul hidrografic al Dâmbovicioarei se găsesc circa 50 de peşteri, cele mai importante fiind Dâmbovicioara, Peştera de la Gura Defileului, Peştera Labirintului, etc. Aspectele de amănunt ale morfologiei cheilor sunt completate de limbile de grohotiş, care coboară din micile culoare nivale situate la partea superioară a versanţilor până în apropierea talvegului, de mici poliţe structurale şi de un bogat microrelief rezidual. Mai în amonte, la confluenţa cu Valea Muierii, se taie o cheie îngustă şi aproape inaccesibilă, în care elementul ce se impune este succesiunea de cascade, după care urmează un pasaj deosebit, cel numit La Galgoaie, unde apa iese cu mare viteză din munte şi se varsă imediat în Dâmbovicioara. Dincolo de Galgoaie încep Cheile Brusturetului, un complex carstic mai puţin spectaculos, alcătuit din Cheile propriu-zise ale Brusturetului, Cheia Lungă şi Cheia Strâmtă. De aici se poate ajunge la marginea Poienii Brusturetului (990 m alt.), la confluenţa Văii cu Apă cu Valea Seacă a Pietrelor. De la Cheile Brusturetului se parcurg 2 km până la punctul Brusturet (992 m alt.; 11 km de la Podu Dâmboviţei). Peştera Dâmbovicioarei se află în sudul Munţilor Piatra Craiului, la doar un kilometru de satul de la care îi provine numele. S-a format după ce pârâul a tăiat calcarele jurasice de aici şi, chiar dacă nu e bogată în ceea ce priveşte formaţiunile calcaroase, este foarte cunoscută. Este o peşteră caldă, temperatura menţinându-se la 10-12 grade Celsius. Are o lungime totală de 555 de metri, fapt ce o face cea mai lungă din această zonă. Nu se pot vizita decât puţin peste 200 de metri, iar după primii 150 de metri, galeriile se îngustează foarte mult. Turiştii care vin aici sunt întâmpinaţi de ghizi, de obicei copii, care au grijă să informeze corespunzător vizitatorii, în schimbul unei mici sume de bani, decisă de cei care au văzut peştera. Cheile Dâmbovicioarei şi Peştera Dâmbovicioara sunt cele mai cunoscute şi mai intens vizitate dintre elementele de peisaj. Întinse pe cca 5 km şi străbătute de o şosea, Cheile Dâmbovicioarei, prelungite cu Cheile Brusturetului (3 km lungime) sunt un veritabil defileu, unul din cele mai impresionante din ţara noastră prin lungimea sa apreciabilă şi prin înălţimea şi sălbăticia pereţilor (200-300 m). Aproape de mijlocul acestor chei, pe peretele dinspre est, se afla Peştera Dâmbovicioara (870 m altitudine), cu câteva săli despărţite prin culoare înguste şi puţine concreţiuni care apar sub forma scurgerilor de montmilch sau a interesantelor piei de leopard din sectorul median. Lipsa obstacolelor morfologice şi electrificarea galeriei permit vizitarea în condiţii optime a peşterii. Zona turistică Podu Dâmboviţei se suprapune teritoriului ocupat de localităţile Podu Dâmboviţei şi Dâmbovicioara. Această zonă turistică este înzestrată cu cel mai spectaculos relief carstic. Aici se întâlnesc numeroasele chei de pe văile Dâmboviţei (Plaiul Mare, Cheile Mari), Dâmbovicioarei (Brusturet şi Dâmbovicioara), Crovului, Rudăriţei şi a altor afluenţi, cu prăpăstii, turnuri şi ameninţători pereţi de stâncă de 100-150 m, săpate în pereţii calcaroşi din sud-estul Masivului Piatra Craiului. Pe lângă chei întâlnim şi peşteri, printre cele mai importante fiind peştera Dâmbovicioara, la altitudinea de 861 m cu două galerii (244m) şi Urşilor care alături de celelalte forme carstice au contribuit la înscrierea zonei printre cele mai vizitate din Carpaţii Meridionali. Tot aici turiştii pot întâlni o succesiune de cascade, care sunt situate în amonte, la confluenţa cu Valea Muierii. Cheia de aici este foarte îngustă şi accesul este unul greoi, însă priveliştea merită cu prisosinţă orice efort. Lângă cascade se afla pasajul denumit La Gălgoaie, un loc în care apa iese din munte cu o viteză foarte mare şi se varsă în Dâmbovicioara. Lângă acest loc sunt Cheile Brusturetului, mai puţin spectaculoase decât Cheile Dâmbovicioarei. Ecoturismul se axează pe experienţa directă şi personală în natură, se desfăşoară în cadrul naturii şi se bazează pe utilizarea ei, respectiv a caracteristicilor geomorfologice, biologice, fizice şi culturale ale acesteia. Prin urmare accentul pe zona naturală este esenţial în planificarea, dezvoltarea şi managementul ecoturismului. Trebuie ca toată populaţia să participe in mod activ la conservarea ariilor naturale vizitate, oferind modalităţi constructive pentru conservarea acestor arii naturale (ex: strângerea deşeurilor lăsate de turişti). Echipa din cadrul şcolii noastre formată din elevi ai claselor a XI-a E şi a XII-a C au întreprins mai multe activităţi pentru aducerea în prim-plan a frumuseţilor zonei Cheile Dâmbovița - Dâmbovicioara - Brusturet - Peștera Dâmbovicioara. Au realizat expoziţia de fotografii inedite din această zonă, au distribuit flyere în oraş, dar şi în zonele înveninate cuprinzând reguli de urmat în postura de turist, imagini reprezentative ale zonei şi îndemnuri pentru un turism civilizat. De asemenea au început realizarea unui site care să prezinte frumuseţile zonei Cheile Dâmbovița - Dâmbovicioara - Brusturet - Peștera Dâmbovicioara. O altă activitate pe care au început+o membrii echipei este editarea unei broşuri dedicată educaţiei ecologice şi pe care o vor distribui în şcolile din oraş şi din împrejurimi. Caracterul responsabil se învață de la vârste fragede! Prin activităţile echipei noastre încercăm formarea unui comportament eco-civic, conştientizarea pentru necesitatea protejării mediului înconjurător în rândul populaţiei din municipiul Câmpulung şi din zonele învecinate.
Voteaza activitate Numar voturi: 1





