Proiect "Școli pentru un viitor verde"- Pădurea Platou Cornești

Data postare activitate: 29/05/2014
Cod activitate: P7LBC2
Unitate scolara: Colegiul Economic Transilvania,
Judetul: Mures

Cea mai întinsă pădure din municipiul Târgu Mureș se află la cea mai înaltă cotă a orașului, pe Platoul Cornești, Pădurea Mare, la 488 m deasupra Mării Negre și la 197 m deasupra localității. Padurea de stejar si carpen, numita "Padurea Mare" ofera conditii ideale pentru animalele gradinii.Mereu aflaţi în căutare de oaze de linişte şi relaxare, turiştii pot opta pentru o zi petrecută la Platoul Corneşti, cel mai înalt punct al oraşului. Înconjurat de pădure, Platoul este locul în care mureşenii preferă să facă un grătar, să facă sport sau să îşi destindă copiii la parcul de distracţii sau prin intermediul unei călătorii cu Trenuleţul Thomas și este unul dintre cele mai atractive obiective turistice din Târgu-Mureş. Proiectul „Scoli pentru un viitor verde!“ propune o abordare a educaţiei ecologice a tinerilor prin activităţi de informare privind poluarea şi formele acesteia, prin întărirea capacităţii cadrelor didactice de a organiza sesiuni de lucru privind protecţia mediului ca teme de educaţie civică. Obiective: • Cunoaşterea şi evaluarea consecinţelor poluării mediului prin organizarea de simpozioane şi dezbateri având ca invitaţi specialişti în domeniul protecţiei mediului; • Identificarea surselor de poluare din zonă prin realizarea de fotografii şi popularizarea acestora; • Formarea abilităţilor şi comportamentelor necesare pentru menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii mediului prin activităţi de ecologizare a cursurilor de apă şi localităţii Tg. Mureș; • Înţelegerea relaţiei dintre om şi mediu a interdependenţei dintre calitatea mediului şi calitatea vieţii prin formarea unei atitudini de respect faţă de mediu; • Implicarea în acţiuni de protecţie a mediului prin realizarea de panouri publicitare şi bannere în locuri cu trafic intens; • Adoptarea unei atitudini responsabile faţă de protejarea mediului prin desemnarea unor echipaje privind depistarea şi atenţionarea cetăţenilor care depozitează resturile menajere în locuri nepermise; • Facilitarea accesului la informaţii privitoare la măsuri de protecţia mediului prin realizarea şi distribuirea de pliante în comună, dar şi prin website-ul www.scolipentruun viitorverde.ro. Ce reprezintă pentru noi, tinerii, mediul în care locuim? Ce înseamnă natura, ce sunt copacii, iarba, apele, animalele şi plantele? Sunt câteva din întrebările pe care ar trebui să ni le punem poate chiar zilnic, căci planeta noastră are tot mai mult de suferit din cauza poluării cauzate de mâna omului. Cu sau fără intenţie, noi ne distrugem propriul cămin. Necesitatea derulării acestui proiect la nivelul comunităţii Tg. Mures rezidă din faptul că an după an se constata o degradare crescândă a mediului înconjurător prin acţiuni necontrolate ale cetăţenilor: defrişarea masivă, exploatarea solului până la epuizare, păşunatul excesiv, depozitarea deşeurilor menajere în locuri nepermise (pe cursuri de apă, pe terenuri improprii, deversarea apei menajere în locuri neadecvate). Toate aceste acţiuni necontrolate şi iresponsabile pot duce la crearea unor dezechilibre în natură care, mai devreme sau mai târziu, pot provoca adevărate dezastre ecologice.


Voteaza activitate Numar voturi: 12